Youtube FaraCharity Facebook FaraCharity LinkedIn FaraCharity Googleplus FaraCharity   FARA UK
FaraCharity

Despre cei 3000 de kilometri pe biciclete pentru copiii FARA, după ce au fost parcurși - Interviu Silviu Chirilă

Postat pe 16/08/2017 de FARA

În mai vă anunțam că doi tineri români, stabiliți în Anglia, pornesc în excursia vieții lor, pentru a-i încuraja pe copiii noștri să învețe. În iunie au ajuns cu bine în București și s-au întâlnit cu cei pentru care au întreprins această călătorie. Copiii i-au întâmpinat în Piața Constituției, acolo unde, oficial, s-a încheiat excursia lui Silviu Chirilă și Alex Alexandrescu. A doua zi, tinerii au venit pe biciclete (cum altfel?!) la Popești Leordeni, la Casa Sf. Gabriel, unde cresc o parte dintre copiii pentru care au strâns fonduri în timpul acestei aventuri pe roți. Acolo i-au plimbat pe biciclete, au jucat badminton, au povestit, au desenat pe hartă traseul parcurs și au primit cadouri din partea copiilor. Despre întreaga aventură am stat de vorbă cu Silviu Chirilă, unul dintre cei doi biciclișiti.

Fundația FARA: Cum te-a schimbat această călătorie?

Silviu Chirilă: Mie mi-a deschis și mai mult orizontul către a încerca lucruri noi. M-a facut să îmi dau seama că niciun munte nu e prea greu de cucerit dacă ai voință și dorință de a învinge. De acum inainte îmi voi ghida viața si mai mult după acest principiu, atât în plan personal cât și profesional.

 FF: Cât de diferit a fost față de ceea ce te așteptai?

SC: Din cele mai multe puncte de vedere, excursia mi-a depășit cu mult așteptarile. Din punct de vedere fizic, deoarece nu am mai mers perioade atât de lungi pe bicicletă anterior, ma așteptam ca după un anumit punct excursia să se transforme într-un chin constant. Am fost plăcut surprins să realizez că după acel punct de fapt corpul s-a obișnuit cu durerea și a invățat să o ignore, astfel încât am putut să mă bucur de fiecare moment al excursiei. De asemenea, mă așteptam să fie și zile plictisitoare, în care peisajele să fie banale. Însă am reușit să nu întâlnesc nicio astfel de zi în timpul excursiei, fiecare zi a fost specială în felul ei, iar Alex a contribuit din plin la asta, nu cred că puteam să sper la un partener mai bun de aventură. Chiar vorbeam într-una din ultimele seri și constatam amândoi că, deși de peste o lună am stat 24h pe zi unul lângă altul, încă mai avem subiecte de povestit! Un alt aspect pozitiv a fost vremea – cred că nu am fi putut să sperăm la o vreme mai bună. Am crezut că vom pedala zile întregi pe ploaie (ceea ce ar fi făcut totul mult mai complicat) însă în realitate, am mers pe ploaie doar vreo 4 zile, din care una singură a fost cu adevarat puternică. Un aspect sub așteptări a fost numărul mic de bicicliști ca noi pe care i-am întâlnit pe parcurs, în special pentru că secțiuni din traseul nostru erau, pe hârtie, rute foarte populare de cicloturism. Dintre cei pe care i-am intâlnit, cei mai mulți erau adulți trecuți de 40 de ani, am fost puțin surprins de numărul foarte mic de tineri care s-au încumetat la aventuri ca a noastră.

FF: Ce a insemnat pentru ine întâlnirea cu cei pentru care ați făcut mii de kilometri (copiii FARA)? Ce te-a impresionat în mod special?    

SC: A fost un moment special deoarece am reușit să îi cunosc personal pe cei pentru care am strâns fonduri prin intermediul acestei excursii. Simt că am format o legătură specială față de acești copii, pe care o voi păstra pentru restul vieții. M-a impresionat în mod special atmosfera din casa Sf. Gabriel, deoarece copiii mi-au dat impresia că sunt o familie mare și fericită.

FF: Ați spus de mai multe ori că vă doriți ca această inițiativă să servească și drept inspirație pentru alții. Ce mesaj/sfaturi ai avea pentru cineva care vrea să pornească într-o aventură asemănătoare?

SC: Cel mai important sfat pentru cineva care vrea să facă ceva asemănător este să nu mai amâne! Să își stabilească o dată, sa se apuce de plănuit, iar apoi să pornească în aventura vieții! O excursie cu bicicleta se poate face și cu bani puțini, cu echipament mai ieftin și dormit la cort. Iar aspectul fizic nu ar trebui să fie o îngrijorare deoarece, cum a fost și în cazul nostru, experiența propriu-zisă va surclasa efortul fizic depus.  

FF: Copiii noștri au urmărit călatoria voastră pe hartă și v-au lăsat câteva cuvinte pe verso-ul hărții. Tu ce mesaj ai pentru ei, ceva care să îi ghideze în călătoriile din viețile lor?

SC: Îmi pare foarte bine că i-am cunoscut pe copii, mi s-au părut plini de viață, optimiști și educați. Le mulțumesc din suflet pentru cuvintele frumoase pe care le-au scris pe hârtile primite, m-au impresionat profund și le voi păstra mereu ca pe niște amintiri frumoase. Ce aș vrea să le transmit copiilor este că în viață totul se obține prin muncă, iar educația stă la baza întregului proces de formare a lor ca oameni. Pe de o parte, educația academică joacă un rol foarte important deoarece îi va ajuta să acumuleze cunoștințe, sa își formeze o profesie din care își vor câștiga existența și îi va obișnui cu munca. Pe de altă parte, la fel de importantă este și educatia lor ca oameni. Este important să fie niște oameni buni, atenți la nevoile celor din jur și optimiști. Viața nu va fi tot timpul ușoară, dar trebuie să se bucure de fiecare moment al ei. De asemenea, îi încurajez să practice cât mai mult sport – sportul te dezvoltă armonios atât fizic cât și mental, și te ajută să cunoști oameni noi dar și să te cunoști pe tine mai bine.

FF: Ați avut aproape 100 de oameni care au donat pentru cauza pe care ați ales să o susțineți, cu ajutorul lor vom sprijini educația copiilor noștri. Ce ai vrea să le transmiți tuturor acestor donatori?

SC: Le mulțumesc din suflet tuturor celor care au donat pentru cauza noastră au facut un lucru extraordinar, iar printr-un efort mic au reușit să sprijine o cauză mare. Pe lângă aspectul filantropic al acțiunii lor, donațiile ne-au ajutat foarte mult și pe noi, fiind una din principalele surse de motivație pentru a continua excursia în momentele grele.

FF: Care a fost cel mai frumos/surprinzător moment din călătorie?

 SC: Pe mine cel mai mult m-a impresionat seara în care am fost găzduiți de Adrian un locuitor din Bălăcița (Mehedinți), o comună undeva între Turnul Severin și Craiova. Era una din ultimele zile ale excursiei și ne aflam la o distanță mare de Craiova, iar până acolo nu mai aveam nicio pensiune așa că am vrut să punem cortul în pustietate. Înainte de asta am zis totuși să întrebăm într-o comună dacă ne poate găzdui cineva. L-am găsit pe Adrian, care când a auzit de unde venim nu a avut nicio ezitare să ne primească în casa lui. Pe lângă faptul că nu ne-a luat niciun ban, ne-a pregătit un grătar delicios, a chemat câțiva prieteni din sat să stăm de vorbă și ne-am uitat impreună la finala Ligii Campionilor. Și să nu mai spun ca ne-a dat cea mai bună cameră din casă! Am fost foarte impresionat de ospitalitatea lui și îi sunt veșnic recunoscător pentru primire.  

FF: Dar cel mai dificil?

Cu o zi înainte de a ajunge la Viena, am pus cortul într-un camping pe malul Dunării. Un vânt foarte puternic a apărut de nicăieri în timpul serii, ne-a distrus cortul și a continuat să bată pe parcursul întregii nopți. Nu am avut altă opțiune decât să ne luăm sacii de dormit și sa ne culcăm pe podeaua din baia campingului. Ce mi-a plăcut totuși în acel moment este că am reușit amândoi să stăm calmi și să facem “haz de necaz” și astfel am reușit să transformăm o experiență neplăcută într-o amintire frumoasă. 

FF: Ce te-a motivat în cele mai complicate clipe? 

SC: După cum spuneam mai sus, donațiile au fost o sursă de motivație foarte bună. Odată ce am trecut granița în România, am facut un nou apel către oameni să doneze, întrucât eram nu foarte departe de ținta finală de £2500. Apoi am avut proasta inspirație să mergem pe un drum aglomerat până în Timișoara. A fost o experiență neplăcută, neavând bandă de biciclete și mașinile trecând cu viteză mare foarte aproape de noi. La un moment dat am oprit pentru că pur și simplu stresul era prea mare. Am verificat pagina de fundraising si (surpriză!), reușisem deja sa depășim target-ul în numai câteva ore. Am zâmbit și ne-am continuat drumul spre Timișoara, având grijă de acolo înainte să mergem pe drumuri mai puțin umblate.
O altă sursă de motivație au fost oamenii cu care am stat de vorbă pe drum; toti zâmbeau, ne felicitau și ne urau success mai departe. Fiecare contribuia cum putea la excursia noastră, fie cu o strângere de mână, cu o mică donație (am primit chiar si câte 1 dolar de la un tip American, pe care i-am păstrat ca amintire), cu o vorbă bună sau (odata ajunși în România) cu micul dejun gratis în mai multe rânduri.
Desigur, toate mesajele de pe Facebook primite de la copiii Fundației FARA au contribuit mult la a ne menține motivația la cote inalte. Toate aceste lucruri mărunte chiar au făcut diferența în momentele în care eram obosit sau descurajat!  

Fundația FARA: Și de acum încolo....?

Silviu Chirilă: Pentru mine acesta a fost doar începutul. În momentul de față am început să mă gândesc la câteva idei de excursii mai mici cu bicicleta (1-2 săptămâni) pe care o să le fac în viitorul apropiat. Iar într-un viitor nu prea îndepărtat, o să vreau să fac o excursie mai lungă (câteva luni?) pe bicicletă. O să auziți când asta se va întâmpla oricum.


Articole înrudite după: voluntariat, crowdfunding, 3000kilometripebiciclete, casaSfGabriel



© Fundaţia FARA, Cod Fiscal 33553562, IBAN: RO02RNCB0090142826750001 BCR Lipscani.
Toate drepturile rezervate. | ANPC
Website creat de eKreative. Logo conceput de Edward Harding, pe baza unui font creat de Ivan Filipov.