Bune practici în recuperarea copiilor cu nevoi speciale

Până nu demult toată atenția era îndreptată asupra copilului aflat în dificultate, neglijându-se astfel un aspect foarte important, și anume, starea de bine a părinților. Părinții trec prin mai multe etape de la negare, furie, și depresie până ajung să accepte diagnosticul copilului și încep să caute soluții pentru recuperarea acestuia.

Studiile din ultima vreme și-au focalizat atenția asupra familiei copiilor cu nevoi speciale, astfel că au derulat un proiect de cercetare transnațional pentru a investiga nivelul stresului, al incluziunii sociale și al stării de bine în rândul familiilor acestor copii.

În același timp s-a realizat și un program de intervenție psiho-educațională și socială (PESI) care vine în sprijinul familiilor copiilor cu nevoi speciale. Programul propune o abordare interdisciplinară care se adresează necesităților psihologice, educaționale și sociale ale părinților copiilor cu nevoi speciale și pentru a le consolida abilitățile personale, socio-emoționale și parentale, astfel încât să experimenteze o stare de bine psihică.

La acest program au participat 20 de părinți din Centrul Emanuel din Suceava, activitate care a avut un impact pozitiv asupra stării de bine a acestora. Temele abordate în cadrul întâlnirilor au avut ca punct de plecare identificarea punctelor forte personale dar și punctele forte ale familiei, managmentul stresului în familie, reziliența în familie, stima de sine și competența emoțională.

În urma implementării programului a avut loc diseminarea activităților proiectului prin organizarea de simpozioane și participarea la conferințe.

Echipa Centrului Emanuel din Suceava a fost invitată să participe joi, 31 ianuarie 2019, la Conferința Internațională ,, Construim poduri – promovarea incluziunii sociale și a stării de bine pentru familiile copiilor cu nevoi speciale„, cu o prezentare pe tema ,,Bune practici în recuperarea copiilor cu nevoi speciale.” La Conferință s-au prezentat informații despre cum a luat naștere Fundația, despre proiectele derulate, dar și despre activitatea din Centrele de recuperare.

La Conferință au fost prezentate teme de interes referitoare la consilierea părinților, stres și coping în familiile copiilor cu nevoi speciale, despre emoțiile negative și cum pot fi acestea depășite pentru a ajunge la o stare de bine psihic.

Ne dorim ca în viitor să ne îndreptăm atenția tot mai mult asupra familiei ca întreg, prin organizarea grupurilor de suport adresate părinților, în care aceștia să își dezvolte abilități și competențe necesare pentru a face față situațiilor problematice cu care se confruntă.

(psiholog/logoped Cârstiuc Daniela)

Accesați linkul de mai jos pentru a vizualiza prezentarea susținută de către stafful Centrului Emanuel, la Conferința Internațională ,, Construim poduri – promovarea incluziunii sociale și a stării de bine pentru familiile copiilor cu nevoi speciale

Prezentare Fundatia FARA

Distribuie pe:

Articole inrudite după: ,