Locuințe protejate pentru tineri cu dizabilități – descriere program

Locuințele protejate oferă sprijin și îngrijire pentru adulți cu dizabilități, pentru ca aceștia să trăiască o viață împlinită într-o casă cu atmosferă familială. Avem în grijă de 17 de adulți în cele două Locințe protejate: Casa Elizabeta și Sf. Maria, ambele fiind situate în mici sate rurale din județul Suceava, în nord-estul României.

Trecând printr-o copilărie neglijată, crescând în instituțiile de stat, acești tineri au rămas atât cu cicatrici mentale cât și fizice. Locuințele protejate oferă o viață de familie iubitoare, de susținere într-un mediu sănătos, oferind adulților șansa să înflorească și să își dezvolte bunăstarea socială, spirituală, emoțională și fizică pentru a trăi o viață împlinită ca parte a comunității mai largi.

Tinerii au roluri și responsabilități în gospodărie, astfel încât se simt parte a unei echipe care joacă un rol activ și care îi ajută să dezvolte abilități cheie. Capacitatea individuală a fiecărei persoane este recunoscută și respectată, iar hobby-urile și interesele lor sunt încurajate. Rezidenții participă la ateliere de creație și își vând în mod regulat creațiile pe piețele artizanale locale, contribuind la cultivarea încrederii în sine.

Adesea, acești tieri au nevoie de sprijin pentru tot restul vieții, cu toate că unii sunt capabili să se întoarcă în comunitate cu cunoștințele dobândite în cadrul Familiei FARA.

Nevoia acestui tip de serviciu este mare în România, iar Fundația FARA are în vedere dezvoltarea mai multor Locuințe protejate pentru a transforma viețile mai multor adulți cu dizabilități de învățare.

 

Nutrirea individuală

Grigore s-a născut în 1987 într-un mediu sărac și neglijent, într-o vreme în care societatea încă suferă sub regimul comunist. Grigore a fost abandonat la naștere și a fost plasat într-una dintre cele mai notorii instituții ale statului. A rămas în sistemul de stat, fiind mutat de colo-colo de 3 ori, până în 2011, când a fost preluat de FARA. Cu o combinație complexă de dizabilități fizice și psihice, mutarea la Fundația FARA a fost o mare schimbare pentru Grigore. Aici a fost îngrijit și i s-a oferit posibilitatea de a-și atinge adevăratul potențial.

Acum, Grigore locuiește la Casa Sf. Maria pentru tineri cu dizabilități de învățare, personalul de aici l-a ajutat cu abilitățile sale sociale și este un membru fericit al Familiei FARA, a avut o slujbă temporară part-time și este implicat într-un club local de artizanat, la care participă de două ori pe săptămână.

Echipa de lucru a Locuinței protejate Sf. Maria este într-adevăr mulțumită de progresul lui Grigore, acum este capabil să călătorească de unul singur și așteaptă cu nerăbdare posibilitatea unui alt loc de muncă part-time. Grigore se bucură de lucrările de grădinărit pe care le întreprinde în comunitatea locală, în care se poate simți de folos și beneficiază de întâlnirea cu oameni noi și de a lucra la noi abilități.

Viitorul lui Grigore este luminos, cu potențial de creștere și dezvoltare în comunitatea FARA.

Povestea lui Grigore este adevărată, însă numele său a fost schimbat pentru a-și proteja confidențialitatea.

 
 
 

Găsiți aici pliantul proiectului ”Locuințe protejate pentru tineri cu dizabilități”

Distribuie pe:

Articole inrudite după: